Diplome Udemy… fără număr

De-a lungul anilor am văzut multe pe Internet şi am auzit şi mai multe despre acesta. Pe lângă faptul că este o sursă inestimabilă de informaţii, o bază de date extrem de vastă la care nici nu am fi visat acum 20 de ani, este şi un mare amestec de culturi, de aspiraţii, de idei şi de expuneri mai mult sau mai puţin pertinente, ca să nu mai vorbim de multitudinea de “fake”-uri, de plagiate, de informaţii contradictorii şi de “teorii ale conspiraţiei” indiferent pe ce teme.

Când intram înainte într-o bibliotecă, ştiam că informaţiile de acolo sunt demne de studiu, iar cărţile sunt bune de citit. Nu aş putea spune sau admite acelaşi lucru când vine vorba de “Search on Google”. Informaţiile curg cu nemiluita indiferent de ce anume tastăm în căsuţa “Search”, iar căutătorul neavizat cade adesea în capcana informaţiilor false, contradictorii, neactualizate, conspirate şi manipulatorii din mai toate domeniile de căutare.

A ajuns sau nu omul pe Lună? Sunt benefice sau malefice gazele de şist? Este sau nu creştere economică într-o ţară sau alta? Care este populaţia unei ţări la un moment dat? Există OZN-uri sau nu? Vine sau nu sfârşitul lumii la o anumită dată? Ce înseamnă “Anul Calului”? Dar ce spune zodiacul de azi? La toate întrebările, căutătorul neavizat găseşte răspunsuri contradictorii şi păreri câte în lună şi în stele. Să nu mai vorbim de filosofii la tot pasul care divaghează pe diferite teme şi-şi dau cu părerea despre orice şi oriunde.

Care este răspunsul pertinent? Care să fie trierea pe care cineva să o aplice astfel încât să obţină un răspuns cât mai aproape de adevărul dintr-o anumită etapă de căutare? Greu de definit. Informaţia circulă cu atâta repeziciune pe reţea, încât chiar şi cel mai avizat cititor poate cădea în capcana paginilor îmbrăcate frumos cu ilustraţii orbitoare, sau în cea a poliloghiilor cu scop de justificare, poleite cu cuvinte de speranţă, cu promisiuni iluzorii şi mai mult, cu obţinerea unor rezultate inutile.

Mai dăunezi mi-a recomandat cineva un site, “Udemy” se cheamă, unde se găsesc mii de cursuri online, video, audio şi scrise despre ce vrei şi ce nu vrei, dar cu precădere despre Internet, calculatoare, SEO, Managementul site-urilor, diferite programe apărute sau ieşite din uz şi mai tot ce este legat de această formă de comunicare numită Internetul. Am intrat ce-i drept cu greu pe acest site, nu pentru că n-ar fi mers, ci pentru că instinctul îmi spunea că mare lucru nu voi găsi acolo. Flerul nu m-a înşelat.

Ca mai toate site-urile care promit diplome promiţătoare, cu care nu ai ce face nici măcar online, pentru că dacă nu înveţi ceva poti avea mii de diplome virtuale sau fizice, iată că şi acest site, promiţător nevoie mare de altfel pentru inculţi, cu nişte preţuri care uneori sfidează bunul simţ faţă de materialul pus la dispoziţie zis “curs online”, aşadar iată că şi acest “Udemy” este o melteneală la fel de izbitoare precum Facebook – de altfel site-ul de socializare cu cea mai mare densitate de prostie pe secundă dintre toate reţelele de socializare posibile şi existente la ora actuală.

Cele aproape 60 de cursuri vizitate de mine până acum pe diverse teme (vizitate am spus, nu parcurse sau terminate) sunt de fapt filmări video ale celor care au pus aceste cursuri online, cu introduceri sterile, prezentări lălăite pe variaţiuni de teme date, plagiate din “help”-urile fiecărui program existent pe net, cu fascicule de materiale cu două rânduri de explicaţii (mai mult titluri sau subtitluri) şi cu zeci de link-uri şi trimiteri pe net, la care, bomboana pe tortul de “rahat” este “diploma” pe care, cel care a avut nervi să termine un astfel de curs, o obţine în diferite formate (.jpg, .pdf etc.) ca o “recunoaştere” şi “încununare” a “însuşirii cunoştinţelor din cursul respectiv”. Iar pentru cei care vor să “slobozească” această “recunoaştere” şi în eter, Udemy urcă automat diploma virtuală pe profilul LinkedIn al cursantului, aşa încât toată omenirea de pe net să aibă dovada aptitudinilor şi meritelor efemere obţinute “online”.

Ce lume… ce imaginaţie… ce paranoia… Uitam să vă spun: pentru cei care vânează recunoaştere şi diplome de acest gen, să ştiţi că puteţi da “următorul” fără să vă mai pierdeţi timpul cu vreun curs şi puteţi obţine o diplomă la fiecare 10 minute, spre satisfacţia propriului “ego”. Căci mare ştiinţă nu prea obţineţi de acolo. Asta dacă aveţi şansa să nu daţi peste un curs cu bâlbâieli, care să vă scoată din sărite pentru lipsa informaţiilor şi pentru pierderea de timp. Fiţi siguri însă că găsiţi pe Udemy informaţiile preluate de pe tot netul, vândute pe bani pentru necunoscători (ca să nu spun mai urât, pentru inculţi). Pentru cei avizaţi, cu o simplă căutare acolo unde trebuie, nu mai este necesar intermediarul pe bani Udemy.

Un exemplu elocvent este cursul despre Dropbox: ceea ce este explicat foarte clar pe pagina lui, vedeţi în cursul Udemy. Mare diferenţă cum se făcea şcoala înainte şi ce a ajuns ea acum. Nu-i de mirare că marea majoritate a oamenilor nu ştiu că s-au născut pe planeta Pământ şi mai cred că Soarele se învârte în jurul Pământului şi nu invers. O lume nebună… nebună… nebună… (era un film, nu altceva)!

Monstre de diplome” (greşeala bold este voită)

001 Google Tools 002 Geography

003 E-cards 004 Fashion Design

005 Dropbox

No comments:

Post a Comment

Search This Blog